Un tânăr din Gorj şi-a violat ani la rândul cele trei surori mai mici. Acesta şi-a explicat gestul spunând că a făcut ceea ce a văzut că fac părinţii săi.
„Am fost aşa, parcă n-am avut, am fost beat aşa. Mama nu ştia, dar am văzut la tati şi la mami cum făceau ei”, a spus tânărul în apărarea sa, adăugând că îi pare rău de cele întâmplate.
Cele trei surori, cu vârste între 7 şi 18 ani, locuiau cu mama şi fratele lor de 22 de ani într-o casă sărăcăcioasă din localitatea gorjeană Vladimir, potrivit România TV.
Tatăl lor este oier şi trece rar pe-acasă. Anchetatorii au descoperit că fetele au fost abuzate ani la rândul de fratele lor, dar s-au temut să povestească cuiva. Calvarul a luat sfârşit după ce o vecină l-a prins pe tânăr în timp ce făcea sex cu una din ele.
„L-am găsit pe frate deasupra pe soră-sa în pat. Erau dezbracaţi. Am strigat „ce faci mă aici?. N-a zis nimc, s-a dat jos de pe ea şi am întrebat-o pe fată de ce stă şi ea a zis că a obligat-o”, a povestit vecina.
Vecinii o învinuiesc pentru tot pe mama fetelor. Mai mult, spun că s-ar fi culcat şi ea cu fiul ei. „Băiatul o făcea şi cu mama câteodată”, a spus un vecin.
Potrivit anchetatorilor, cea mai mică dintre surori, în vârstă de 7 ani, a fost supusă perversiunilor sexuale, iar celelate două au fost violate de nenumărate ori.
„A întreţinut relaţii sexuale cu cele două surori ale lui, una în vârstă de 7 ani, care în prezent are 9 ani, iar cealaltă în vârstă de 18 ani, relaţiile cu aceasta au început înainte de împlinirea vârstei de 15 ani”, a precizat Emil Moţa, procuror la Parchetul Judeţean Gorj.
Tânărul riscă cel puţin 15 ani de închisoare pentru viol şi incest. Fetele minore au fost duse într-un centru de plasament şi sunt consiliate de un psiholog.